Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat , în declaraţiile comune cu preşedintele Klaus Iohannis, de la Baza Mihail Kogălniceanu, că singura soluţionare posibilă a conflictului este fie o victorie militară a Ucrainei, fie la un moment dat o discuţie, pentru că este singura soluţie care să permită ajungerea la un acord între cele două state.

”Pentru ca Ucraina să câştige şi focul să înceteze, trebuie să negociem. Preşedintele ucrainean va trebui să negocieze cu Rusia şi noi, europenii, vom fi şi noi prezenţi la această masă aducând garanţii de securitate şi elemente ce ţin de resortul nostru. Aceasta este realitatea, va trebui să se întâmple la un moment dat şi niciun discurs excesiv nu trebuie să ne umbrească viitorul”.

Despre afirmaţia că Rusia nu trebuie umilită, făcută de preşedintele francez, preşedintele Emmanuel Macron a afirmat că ”în faţa războiului decis de Rusia împotriva Ucrainei şi a poporului ucrainean, poziţia Franţei şi a Europei este clară din prima zi”. ”Mai întâi să facem totul pentru a împiedica acest război şi am acţionat în acest sens, şi apoi să sancţionăm în mod unitar Rusia şi am acţionat încă din prima zi, pe care am desemnat-o încă din prima zi ca reponsabilă pentru acest război şi pentru această greşeală politică, morală şi istorică”

Președintele Emmanuel Macron a vorbit și despre aderarea la Schengen declarat că ”dorim ca dosarul privind aderarea României la Schengen să progreseze” și a susținut că Franța sprijină România.

Sursa: Realitatea de Constanta