Aceste lucruri s-au petrecut sâmbătă, la inspecția dinaintea concursului care are loc duminică, pe 27 februarie. Panea a mai precizat că gazdele „sunt foarte reci”, „nu ne lasă să punem steagul nicăieri”, „voiau să stăm cu gecile pe noi, să nu se vadă tricolorul pe tricou”.
Din echipă fac parte o studentă de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București, un elev de clasa a XII-a și cinci elevi de 14-16 ani.
Organizatorii concursului le-au cerut celor din echipa din România să îndepărteze drapelul țării de pe standul de concurs și de pe robot, în condițiile în care până acum la niciun concurs, din zecile la care cei din clubul Autovortex au participat, nu s-a întâmplat așa ceva.
„Nu ne lasă să punem steagul nicăieri”, „voiau să stăm cu gecile pe noi, să nu se vadă tricolorul pe tricou”, a mai spus coordonatorul lotului.
Potrivit sursei citate, echipa clubului de robotică Autovortex, formată din 7 tineri și un însoțitor, asistentul universitar Ionuț Panea de la ASE, a plecat miercuri seară la Sankt Petersburg, cu un ultim zbor spre Rusia, pentru a participa la campionatul regional de robotică.
Asistent universitar la Academia de Studii București, coordonatorul grupului, Ionuț Panea, a mai spus că în preziua concursului a fost separat de echipă, nu stă în același loc cu elevii, nu îi este permis să stea de vorbă față în față cu ei, iar în concurs le-a fost permisă participarea în mod diferit față de cum se înscriseseră.
„Am fost lăsați să concurăm doar cu jumătate de echipă și cu un singur robot, nu cu doi”, a precizat Panea pentru Edupedu.ro.
Panea remarcă faptul că printre echipele concurente una dintre ele se numește URSS, iar unii dintre roboți au o formă de tanc, sau însemnele fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste – steaua roșie cu secera și ciocanul – lucru care se poate vede în fotografiile trimise Edupedu.ro.
Echipa din România este singura echipă străină care participă la campionatul regional de la Sankt Petersburg. Pe site-ul oficial al concursului scrie: „Turneul regional de calificare va avea loc în perioada 26-27 februarie la Universitatea Politehnică din Sankt Petersburg. Ne așteptăm să participe la campionat 22 de echipe din Sankt Petersburg, Moscova și România, dintre care 12 se vor califica la Campionatul Național.”
Contactat de Edupedu.ro înainte de plecare, miercuri, cu câteva ore înainte de escaladarea tensiunilor din Ucraina, coordonatorul lotului român a explicat faptul că a mai fost la un campionat similar tot în orașul rus în urmă cu o lună, că „pe nimeni nu interesa” situația din Ucraina și că „parcă la noi totul este foarte dramatic”: ”știți cum era viața la Sankt Petersburg? Pe nimeni nu interesa, trăiau fără nicio treabă, nu eram în pericol acolo… într-adevăr era situația de atunci. (…) Parcă la noi totul este foarte dramatic”, spunea Panea miercuri.
Sursa: Realitatea de Bucuresti