Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%, conform datelor de la 4 septembrie, cantitatea de gaze stocată fiind cu 177,7 milioane de metri cubi mai mare faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă că “suntem bine pregătiţi pentru perioada rece”, a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

“O nouă veste bună privind pregătirile pentru iarnă! Depozitele de gaze naturale sunt umplute în proporţie de 96,53%, conform datelor de la 4 septembrie 2024. Acest lucru ne asigură că suntem bine pregătiţi pentru perioada rece şi că avem resursele necesare pentru a gestiona eficient cererea de energie, inclusiv pentru a oferi suport altor state aflate în dificultate, aşa cum este Republica Moldova. Comparativ cu anul trecut, cantitatea de gaze stocată este cu 177,7 milioane de metri cubi mai mare, ceea ce reflectă eforturile Ministerului Energiei de a asigura stabilitate în sistemul energetic, într-o perioadă atât de tulbure”, a scris Burduja pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Energiei a subliniat că, în cadrul recentului Comandament de Iarnă, a discutat “măsuri clare şi planuri concrete pentru a face faţă cererilor din perioada următoare”.

“Obiectivul nostru principal este acela de a ne pregăti din timp, astfel încât fiecare român să aibă acces la energie fără întreruperi, indiferent de condiţiile meteorologice sau de volumul de consum. Cu depozite aproape pline şi un plan bine structurat pentru iarnă, suntem gata să facem faţă oricărei situaţii care poate apărea”, a subliniat ministrul.

AGERPRES

Articolul precedentMAE ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE: GREVE NAȚIONALE ÎN ITALIA ÎN SECTOARELE TRANSPORTULUI AERIAN, FEROVIAR ȘI PUBLIC LOCAL
Articolul următorKLAUS IOHANNIS ȘI LIGIA DECA AU DESCHIS ANUL ȘCOLAR 2024-2025 LA COLEGIUL NAȚIONAL ”MIHAI VITEAZUL” DIN BUCUREȘTI