Ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa David Saranga, invitatul Alexandrei Păcuraru la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, a anunțat, marți seară, că premierul Ludovic Orban are programată o vizită în Israel la începutul lunii noiembrie.
“Am participat la această vizită (a lui Bogdan Aurescu –n.r.) și erau două componente importante în această vizită: una era economică și unul dintre lucrurile pe care domnul ministru de Externe și Bogdan Aurescu au hotărât este de a stabili 4 grupuri de lucru, unul despre securitatea cibernetică, unul despre agricultură, despre sistemul sănătății și despte tehnologie.
Și grupurile respective vor găsi moduri de cooperare între Israel și România.
În acest domeniu, această vizită a pregătit vizita premierului, domnul Orban, care se va desfășura la începutul lunii noiembrie”, a declarat ambasadorul Israelului în România, în exclusivitate la Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea de Bucuresti