Pentru prima dată în istorie, instituțiile UE au convenit asupra unei reforme a Politicii Agricole Comune (PAC) care să ia în considerare condițiile de muncă a milioanelor de lucrători sezonieri care activează în sectorul agricol, arată europarlamentarul Dan Motreanu.

“Astfel, noua PAC va include condiționalitatea socială, ceea ce înseamnă că pentru a primi finanțare PAC, beneficiarii vor trebui să ofere lucrătorilor agricoli condiții de muncă decente, ce respectă prevederile legislației UE în domeniul social și al muncii.
Am susțin categoric această măsura, iar afirmația unor angajatori sau chiar guverne că această prevedere va crea birocrație suplimentară, este de neacceptat.
Imagine
Nu trebuie să nu uităm că lucrătorii agricoli sezonieri au fost unii dintre eroii pandemiei COVID-19. Prin munca lor neîntreruptă au reușit să asigure hrană pe mesele noastre, ale tuturor, pe parcursul unei perioade foarte dificile. Astfel, cei cale le neagă drepturile nu trebuie să beneficieze în continuare de finanțare europeană PAC.
În plus, potrivit calculelor OIM ( Organizația Internaționala pentru Migrație), dar și pe baza statisticilor UE privind veniturile și traiul – 61.2% dintre lucrătorii agricoli din UE sunt angajați în continuare informal, sezonieri, fără drepturi legale (precum: protecția socială după concediere, dreptul la pensie, sau alte condiții de angajare, cum ar fi: accesul la servicii de sănătate, condiții de siguranță la locul de muncă, cursuri de formare, condiții de cazare decente etc), iar această situație este de neacceptat in Europa anului 2021.
Conform acordului instituțional dintre Parlamentul European și Consiliu, țările UE vor trebui să înceapă implementarea voluntară a condiționalității sociale începând cu anul 2023 (intrarea în vigoare a noii PAC) și obligatoriu începând din ianuarie 2025″, precizează Dan Motreanu. 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCulisele statului paralel | Caz-școală de politizare a Transelectrica: Florin Cîțu i-a revocat pe aleșii lui Orban. Ce urmări poate avea decizia pentru România
Articolul următorE lege! Incitarea la ură, violență sau discriminare împotriva unei persoane este pedepsită cu închisoare de la șase la trei ani