Cetățenii UE sunt invitați să își prezinte ideile și să contribuie la clădirea viitorului Uniunii Europene, în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, ce debutează pe 9 Mai, reamintește europarlamentarul Dan Motreanu. 

Pot participa toți europenii, indiferent cine sunt și unde se află, iar pentru a facilita comunicarea a fost creată o platformă digitală interactivă „Platforma cetățenilor”, disponibilă în toate limbile UE.

Platforma poate fi accesată din data de 19 Aprilie, anunță Dan Motreanu.

Conferința privind viitorul Europei debutează pe 9 Mai cu o serie de dezbateri și discuții care vor permite fiecărui european să își exprime ideile și să contribuie la clădirea viitorului UE. Conferința face parte din angajamentul Comisiei Europene de a le oferi cetățenilor un cuvânt mai greu de spus cu privire la ceea ce face Uniunea și la impactul pe care îl are asupra lor. 

Subiectelor de interes semnalate în sondajele de opinie efectuate până în prezet sunt: sănătatea, echitatea socială, protecția mediului, schimbările climatice, transformarea digitală și modalitățile de consolidare a proceselor democratice care guvernează UE.

Evenimente de Ziua Europei (fizice și online) vor fi organizate și de către autoritățile europene, naționale, regionale și locale, precum și de societatea civilă și alte organizații, în așa fel încât să poată participa cât mai mulți cetățeni. 

Ideile desprinse în urma grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni vor fi difuzate la radio sau televiziune și toate contribuțiile online urmează să fie făcute publice și luate în considerare inclusiv pentru eventualele modificări ale Tratatelor. 

Conferința se va desfășura sub autoritatea comună a Comisiei, Parlamentului European și al Consiliului, instituții  care vor fi reprezentate de președinții lor și care își asumă președinția comună a Conferinței.- Dan Motreanu 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentReacția lui Raed Arafat! Șeful DSU explică de ce Spitalul Foișor a fost transformat în clinică suport-COVID
Articolul următorRareș Bogdan: Raed Arafat trebuie să dea răspunsuri în fața lui Lucian Bode, Florin Cîțu și în fața noastră, ca lideri ai coaliției!