“Chiar înainte de vacanța parlamentară am votat pachetul legislativ care creează rețeaua europeană de supercalculatoare”, a anunțat europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

“Întreprinderea comună EuroHPC JU este un parteneriat public privat prin care se va derula investiția de 7 miliarde de euro din Orizont Europa, Europa Digitală și Mecanismul pentru Interconectarea Europei necesară creării rețelei europene de supercalcul.

Dacă un laptop obișnuit efectuează 10 miliarde de operații pe secundă, un supercalculator exascale efectuează 1.000.000.000 de miliarde de operații pe secundă.

Pentru 2025 se prevede finalizarea primelelor calculatoare cuantice europene care, interconectate cu supercalculatoarele exascale, le vor accelera performanțele.

Supercalculul va fi utilizat pentru simulări complexe și testări în industria aeronautică și construcția de mașini, medicină de precizie, dezvoltarea noilor medicamente, evoluția climatică, siguranță cibernetică și în multe alte domenii.

Cercetătorii, utilizatorii din industrie și din sfera publică din România și celelalte state membre pot deja să-și testeze și sa-și optimizeze aplicațiile solicitând accesul la primul supercalculator exascale VEGA.

Câteva exemple de proiecte care utilizează supercalculul, pe https://prace-ri.eu/category/success-stories/, a explicat Motreanu.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDan Motreanu: România este primul producător de miere din UE
Articolul următorPreședintele Iohannis, apel către populație: ”Ne aflăm în valul patru. Nu există niciun dubiu că vaccinarea este principala măsură de protecție”