Dacian Cioloș a transmis un mesaj luni seară, după ce a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de premier. ”Suntem pregătiți”, a scris liderul USR pe pagina de socializare, precizând că principalele obiective sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.

Cioloș a anunțat că va începe negocierile cu celelalte partide pentru formarea guvernului și a cerut responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

”Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern.
Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.
Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. 
Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR”, a scris liderul USR pe Facebook. 

Reamintim că la consultările de la Cotroceni, USR a fost singurul partid care a propus un nume pentru funcția de premier. 

 
 

Sursa: Realitatea Din USR