Lia Olguța Vasilescu a anunțat că PSD își consultă în aceste zile toți primarii, liderii și membrii de partid pentru a decide dacă formațiunea rămâne sau nu în coaliția de guvernare.
„Noi, deocamdată, suntem într-o etapă în care se consultă toți primarii PSD din țară și, bineînțeles, toții liderii partidului și membrii simpli, dacă doresc să mai continue sau nu această coaliție. Probabil în perioada imediat următoare se va stabili”, a spus Vasilescu, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.
PSD, discuții despre ieșirea din coaliția de guvernare
În paralel, fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat critici dure la adresa premierului Ilie Bolojan, acuzându-l de dezinformare în privința impozitelor pe proprietate. Budăi susține că afirmațiile premierului, potrivit cărora taxele din România ar fi mai mici decât în alte state europene, nu reflectă realitatea.
„Problema este, din punctul meu de vedere, una gravă. Să afirmi că impozitele din România sunt mai mici, în condițiile în care există exemple clare din alte țări unde impozitele sunt mai reduse decât la noi, este o informație eronată”, a declarat acesta, subliniind că alte guverne europene protejează familiile tinere și proprietarii unei singure locuințe.
Marius Budăi, de aceeași părere
Budăi a mai afirmat că în coaliție nu există un dialog real și că nu i s-a cerut niciodată opinia privind măsurile fiscale, deși a condus un minister important. El a explicat că PSD nu a votat pachetul de măsuri, deoarece acesta a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului.
„Suntem într-o perioadă de consultare în interiorul partidului și, în cel mai scurt timp, vom lua o decizie”, a spus Budăi, adăugând că primește numeroase mesaje de la cetățeni nemulțumiți de actuala guvernare.














