Noi descoperiri la afacerea decontaminării solului de pe Autostrada Transilvania. Anca Alexandrescu a făcut, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS, schema furăciunilor și a explicat cum funcționează mecanismul politic mână în mână cu sutele de milioane de euro.

„Grindeanu și Pistol vor să continue aceleași furăciuni. Lucrurile trebuie schimbate, ar trebui anulată orice procedură, să se găsească vinovații și reluat totul de la zero în condiții legale. (…)

Fac la tablă schema furăciunii. Am descoperit lucruri noi. Un contract semnat în 2009 cu firma lui Besciu, prieten cu Traian Băsescu. Între timp, firma a intrat în insolvență. M-am uitat să văd cine a pus ochii pe insolvență.

Contractul de 35 milioane de euro s-a cerut suplimentat, au spus că mai trebuie… CNAIR a refuzat atunci.

Din 2010 și până astăzi s-au plătit, conform celor de la CNAIR, încă 20 de milioane euro pe acel spațiu. Ce s-a gândit dl Pistol, păi stai un pic dacă niște băieți fac bani așa e ușor, să găsim alții, pe ăștia de acum și a venit o nouă asociere: ECOMASTER, care a aparținut grupului Rompetrol și care a fost vândută apoi către OIL DEPOL, firmă deţinută de oamenii de afaceri Radu Merlă şi Dănuţ Florescu, apropiaţi ai fostului edil al Constanței, Radu Mazăre.

Sunt acuzați de decontaminări false. Nu aveau autorizație și cu toate acestea au fost declarați câștigători. Soția domnului Merlă este angajată la Primăria Constanța. PUZ-ul a fost aprobat și de ceilalți primari care au venit după Mazăre. Așa se face afacerea. dl Grindeanu, unde sunteți, pe ce s-au plătit acești bani? Nu vreți să vedeți ce s-a întâmplat pentru a nu se continua furăciunile?

O furăciune de aproape 100 milioane de euro. Nu am auzit Curtea de Conturi, ministrul să trimită control. Grindeanu, Pistol, Ciucă, DNA trebuie să puneți capăt acestei furăciuni!”, a spus Anca Alexandrescu.

Imagine

Primarul comunei Moldovenești – Ioan Mărginean a venit cu explicații suplimentare. „În 2013, am contactat firma respectivă care deține acest depozit și am cerut să intre în legalitate. Am vorbit la Consiliul Județean, cu arhitectul de atunci, am fost la fața locului și am constatat că are autorizația expirată și am încercat să vedem care sunt soluțiile. Procedural era să îi dăm un termen să intre în legalitate. Au cerut un certificat de urbanism pentru alipirea terenurilor. Terenul nu a fost trecut în intravilan.

Din discuțiile pe care le-am avut cu Mediul, nu afectează. Este și o stână de oi în apropierea depozitului respectiv, nu cunosc, dar intrarea în legalitatea trebuie să se facă. Toată lumea trebuie să respecte legea. Eu știu că atunci le-am dat o amendă și le-am cerut să intre în legalitate, cred că aveau termen 2 ani. Nu îmi amintesc exact”.

Dorin Iacob: „Dați-mi voie să fac o poză: cum reacționează statul. În primul rând vorbim de autostrada Bechtel care dă direct în domeniul uzinelor chimice Turda. Care sunt factor de poluare foarte vechi și Bechtel cu firma unde a lucrat dna Clotilde…. acest loc în care se împotmolesc ei cu autostrada trebuie să ia măsuri să decontamineze acel tronson. Se face o licitație, câștigă consorțiul dlui Besciu. Cât mută din pământ, doar o parte, cât să se pună o curbă. Se duce dl Besciu, care este o firmă privată, își mută pe un teren privat, are contract până la un moment dat. Spune că mai vrea 35 mil de euro, nu știu pe ce criterii. Ăștia spun: nu-ți mai dăm. Ceilalți vin acum și descoperă că trebuie încă 35 milioane”.

Articolul precedentToți oamenii președintelui Băsescu. Epoca Grindeanu, la apus. Euroconstruct, afaceri dubioase pe banii românilor. Furăciunea de la Autostrada Transilvania, devoalată
Articolul următorMaia Sandu, vizită la București. Întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă