Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a trimis marţi procurorului general, Gabriela Scutea, cererea de urmărire penală încuviinţată de Preşedintele Klaus Iohannis pentru anchetarea fostului ministru al Mediului Costel Alexe, acuzat de corupție.

”Astăzi, 5 ianuarie 2021, Stelian Ion, ministrul Justiţiei, i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

În aceeași zi a fost dat și avizul de către Președintele Klaus Iohannis

Reamintim că DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului pentru luare de mită și instigare la delapidare. Costel Alexe este acuzat că ar fi primit mită 22 de tone de tablă de la un combinat siderurgic, bunuri în valoare de aproximativ 103.000 lei. 

Citește și: ”Costel Alexe, după ce a fost acuzat de DNA de luare de mită: Sunt surprins, voi studia dosarul”

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCoordonatorul campaniei de vaccinare, Dr. Valeriu Gheorghiță, s-a vaccinat împotriva COVID-19
Articolul următorNATO sprijină modernizarea instituțiilor de securitate și de apărare ale Chișinăului