Klaus Iohannis a invitat, luni, la Cotroceni, partidele politice pentru consultări. Pe masa președintelui vor ajunge 5 nume propuse pentru funcția de premier, potrivit realitatea.net

Consultările de la Cotroceni vor avea loc luni, 14 decembrie a.c., după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);

Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;

Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

După ce negocierile din weekend dintre PNL, USR+ și UDMR au eșuat pentru moment, fiecare dintre aceste partide va propune un alt premier.

PSD – Partidul de pe locul 1 în alegerile parlamentare și-a manifestat intenția de a merge la întâlnirea cu Klaus Iohannis cu propunerea Alexandru Rafila

PNL – Partidul de pe locul 2 în alegeri îl va propune pe Florin Cîțu.

USR+ – Dacian Cioloș a fost numele anunțat încă dinainte de alegeri pentru funcția de premier din partea USR+

AUR – Inițial un membru AUR anunțase că propunerea de premier ar fi Călin Georgescu. George Simion a declarat la Realitatea PLUS că partidul său pregătește o surpriză pentru consultările de la Cotroceni. Rămâne de văzut dacă va fi vorba de o altă personalitate propusă pentru postul de șef al Executivului.

UDMR – Kelemen Hunor va fi propunerea de premier din partea UDMR

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCHECK-IN. Cea mai friguroasă capitală europeană. Zeci de mii de bucureșteni, în frig
Articolul următorConcluzia președintelui Iohannis: ”Azi nu sunt încă întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou guvern”