UNIUNEA MILITARILOR ȘI POLIȚIȘTILOR “Mihai Viteazul” – singura structura care reunește atat militari (din toate structurile militare ale statului român) cât și polițiști – saluta Jandarmeria Română!
Ziua de 3 apriie este marcată in calendarul țării noastre ca moment aniversar al Jandarmeriei Române.
Arma de nădejde a statului – prin misiunile pe care jandarmii le desfășoară in beneficiul garantării respectarii drepturilor cetățenilor și pentru apărarea României – Jandarmeria a demonstrat in istoria sa credinta fata de valorile naționale, dăruire și spirit de sacrificiu.
Generalul Gabriel Oprea – fost vicepremier pentru securitate nationala și ministru de interne – a onorat aceasta importanta arma atat in timpul celor doua mandate ale sale, ca demnitar al statului și al Ministerului Afacerilor Interne, la fel cum o face și astăzi in calitate de președinte al Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”.
Prin vocea președintelui sau, Uniunea transmite la acest moment greu pentru întreaga societate românească – având in vedere pandemia – cuvinte de încurajare, prețuire și sprijin pentru cei aflați și azi in linia întâi – jandarmii români.
Generalul Gabriel Oprea a continuat sa transmită societății românești și internaționale mesajul conform căruia militarii – categorie din care fac parte și jandarmii – sunt oameni care au depus un jurământ fata de patrie și ca aceasta profesie este nu numai una al deplinului angajament, ci mai ales una vocațională.
Vocatie demonstrata atat in interiorul țării, dar și in misiunile externe sau in zonele de menținere a păcii din lume, acolo unde Jandarmeria Româna este un actor important.
UMP “Mihai Viteazul”, formată din președinte și membri – ofiteri cu bogate experiențe in activitatea de comanda militară și polițieneasca – se constituie intr-un partener real pentru susținerea drepturilor ofițerilor, subofițerilor și celorlalte categorii de personal care formează Jandarmeria Română.
Nu in ultimul rând, Uniunea saluta familiile jandarmilor români, familii care știu – la rândul lor – ce înseamnă privațiunile serviciului militar, dar și bucuriile oferite de sentimentul datoriei împlinite fata de tara.
La Mulți Ani dragi jandarmi!
Sa va întoarceți sanatosi după fiecare misiune, acolo unde va așteaptă toți cei dragi voua: părinți, soții, soți, copii!
Director de comunicare și purtător de cuvânt
Comisar-sef de poliție Christian Ciocan
Contact: 0757123456