Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, în valoare cu o valoare de 4 miliarde EUR pentru a atenua impactul economic al actualei crize geopolitice asupra întreprinderilor din toate sectoarele.
În cadrul acestei măsuri, ajutorul va lua formă de:
- garanții pentru împrumuturi, cu un buget maxim de 3,6 miliarde EUR,
- granturi directe, cu un buget maxim de 390 de milioane EUR.
Având în vedere gradul ridicat de incertitudine economică cauzat de situația geopolitică actuală, schema urmărește să asigure faptul că întreprinderile afectate dispun în continuare de suficiente lichidități, permițând băncilor să continue să acorde împrumuturi economiei reale.
Beneficiarii eligibili vor avea dreptul de a primi noi împrumuturi care sunt acoperite de o garanție de stat de până la 90 % din valoarea împrumutului, cu scadențe maxime de până la șase ani.
În ceea ce privește cuantumurile limitate ale ajutoarelor sub formă de granturi directe, ajutoarele nu vor depăși: 62.000 EUR și 75.000 EUR pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agriculturii și, respectiv, al pescuitului acvaculturii și 500.000 EUR pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în oricare din celelalte sectoare. Sprijinul în cadrul schemei va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2022.