Liderul partidului Alianța Pentru Patrie (APP) critică în termeni extrem de duri coaliția de guvernare pentru că girează implementarea modificărilor noilor Legi ale justiției, cunoscute și sub titutalura „Legile Predoiu” Codrin Ștefănescu consideră că, prin aceste schimbări structurale, „în România va funcționa dictatura occidentală, cu sediul la Bruxelles”.

„Ieri a fost prima zi în Parlament, alocată așa ziselor ”dezbateri” pe Legile justiției. Adică a fost o mascaradă totală.

Români!

Trădarea suveranității României și a intereselor românilor, de către parlamentarii coaliției de guvernare, a luat forme inimaginabile, chiar și pentru globaliștii de lângă noi, care cred că în România funcționează dictatura occidentală, cu sediul la Bruxelles.

A.P.P. prin delegația proprie de specialiști în domeniul juridic (magistrați și avocați, condusă de deputatul A.P.P. Francisc Tobă), a susținut la această reuniune a celor două Camere parlamentare, toate amendamentele românești și propunerile românești de modificare la Legile ”justiției lui Cătălin Predoiu”.

Români!

Delegația A.P.P., dar și reprezentanții Asociaților de magistrați, au constatat că membrii comisiei care au prezidat prima zi de ”dezbatere”, cât și parlamentarii coaliției trădătoare aflate la guvernare, au misiunea clară de a impune cât mai urgent aceste legi aberante.

Români!

Parlamentarii care ar fi trebuit să vă reprezinte în forul legislativ, care ar fi trebuit să-și apere țara de ingerințele străine, parlamentari cărora le-ați acordat votul, v-au trădat, și au călcat în picioare existența, și suveranitatea României și a românilor! Acești parlamentari ai coaliției de guvernare, au  executat doar ordinele trasate de la Bruxelles, către șefii lor. În mod dovedit și clar, acești parlamentari nu mai au nicio legătură cu Patria și cu Poporul român! Vom publica lista cu cei 15 parlamentari executanți. A.P.P. nu va capitula, va lupta până la capăt, pentru a stopa sau anula aceste acte antiromânești!

În concluzie:

Dacă coaliția de guvernare, sclava birocraților de la Bruxelles, nu va accepta modificările propuse de către APP și Asociațiile de magistrați, vom sesiza Avocatul Poporului, vom contesta la CCR și vom depune Plângeri penale pe numele semnatarilor, inclusiv a lui Cătălin Predoiu!

A.P.P. susține integritatea și suveranitatea României!”, se arată în comunicatul liderului Alianței Pentru Patrie.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentAcțiuni ale poliţiștilor din cadrul Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Ianca
Articolul următorSalariul minim european, aprobat de UE. Pe ce loc este România la bani