Biroul Electoral a trimis un comunicat de presă privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele aflate în izolare sau carantină.

La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, persoanele cu drept de vot care se află în izolare sau în carantină la domiciliu, în locația declarată ori într-un spațiu special desemnat de către autoritățile competente pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reședința în circumscripția electorală unde se află secția de votare căreia îi solicită urna specială. 

Modelul cererii pentru exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale figurează în anexa Deciziei 40/2020 a Biroului Electoral Central, care este disponibilă aici: 
https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2020/11/dec_40_rep.pdf

Potrivit Deciziei nr. 40/2020 a Biroului Electoral Central, republicată, cererea de vot prin intermediul urnei speciale se depune la secția de votare cea mai apropiată de imobilul unde se solicită deplasarea echipei care însoțește urna specială. Această cerere poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată și semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială și va cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, conform mențiunilor din actul de identitate ori dovada de reședință, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei Biroului electoral al secției de votare, seria și numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. 

În cazul unei persoane aflate în carantină la domiciliu, în locația declarată ori într-un spațiu special desemnat de către autoritățile competente, cererea pentru exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale trebuie însoțită de copia deciziei de carantină emisă de Direcția de Sănătate Publică județeană.    

În cazul unei persoane aflate în izolare la domiciliu, în locația declarată ori într-un spațiu special desemnat de către autoritățile competente, cererea pentru exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale trebuie însoțită de copia unuia dintre următoarele documente: 
– biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul și indicația de izolare;
– decizia de izolare emisă de Direcția de Sănătate Publică județeană; 
– rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile. 

Cetățenii cu drept de vot aflați în izolare sau în carantină și cărora nu li s-au eliberat documentele prevăzute mai sus pot transmite, prin orice mijloace, birourilor electorale de circumscripție sau oficiilor electorale, după caz, cereri privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale, conform modelului prevăzut în anexa Deciziei 40/2020, republicată, a Biroului Electoral Central. 

Potrivit Deciziei nr. 94/2020 a Biroului Electoral Central, cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale constituie, totodată, și cereri pentru exercitarea dreptului la vot prin intermediul urnei speciale. 
Birourile electorale de circumscripție și oficiile electorale asigură transmiterea, de îndată, către direcțiile de sănătate publică a listei persoanelor care au transmis cereri privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale, în vederea luării măsurilor necesare pentru emiterea urgentă a acestor documente.  Direcțiile de sănătate publică județene comunică de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2020, birourilor electorale de circumscripție județeană/oficiilor electorale, după caz, în scris, prin orice mijloace, lista persoanelor cu privire la care s-a formulat cerere și în privința cărora s-a instituit izolarea sau carantina, după caz, însoțită de deciziile emise privind izolarea sau carantina acestora. 

În cazul persoanelor în privința cărora direcțiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripție județeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale, pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de direcțiile de sănătate publică, prin intermediul Instituției Prefectului, până cel târziu în data de 6 decembrie 2020, orele 10:00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitate deplasarea urnei speciale.     

Cererile de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la biroul electoral al secției de votare până cel târziu în preziua votării – 5 decembrie 2020, între orele 18.00-20.00. 

Prin excepție, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum și copiile actelor menționate anterior pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral de circumscripție sau la oficiul electoral, până în data de 4 decembrie. Cererile de vot și documentele primite de biroul electoral de circumscripție sau oficiul electoral, după caz, sunt transmise, prin intermediul Instituției Prefectului, până cel târziu în data de 6 decembrie 2020, orele 10:00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale. 

De asemenea, cererile de vot prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele aflate în carantină sau izolare, precum și copiile documentelor menționate anterior pot fi transmise și prin mijloace electronice biroului electoral de circumscripție sau la oficiului electoral, până cel târziu în data de 4 decembrie. Aceste cereri și documente vor fi imprimate de  biroul electoral de circumscripție sau oficiul electoral, după caz, și transmise, prin intermediul Instituției Prefectului, până cel târziu în data de 6 decembrie 2020, orele 10:00, biroului electoral al secției de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

 

Articolul precedentHorațiu Moldovan, Ministerul Sănătății: “Vaccinarea populației împotriva SARS-COV-2 va începe în primăvară”
Articolul următorGabriel Oprea și-a lansat volumul de memorii: ”O carte despre luminile şi umbrele politicii noastre”