LEGEA PRIVIND PENSIILE MAGISTRAȚILOR, APROBATĂ AUTOMAT DE PARLAMENT, ÎN LIPSA UNEI MOȚIUNI DE CENZURĂ
Parlamentarii au avut la dispoziție trei zile, de luni până miercuri, să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan pentru asumarea răspunderii pe proiectul privind pensiile magistraților. Termenul a expirat miercuri, la miezul nopții. Proiectul mai poate fi contestat la Curtea Constituțională a României, înainte de a fi promulgat de președinte.
BARNA: INSTITUȚIILE STATULUI NU VOR MAI PRIMI BANI LA RECTIFICAREA BUGETARĂ. TREBUIE SĂ SE...
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, miercuri, că sunt foarte multe instituții care se obișnuiseră să își cheltuie bugetul în primele șapte-opt luni și apoi să ceară bani la rectificare, dar a adăugat că acum nu se va mai întâmpla acest lucru. El a anunțat că 2025 este primul an când nu vor mai primi alți bani la rectificare și trebuie să se descurce prin reașezarea sumelor în interiorul bugetului pe care îl au.
ȘEDINȚĂ COMUNĂ ÎN PARLAMENT: MOȚIUNILE DE CENZURĂ ALE OPOZIȚIEI, PREZENTATE ÎN PLEN
Opoziția prezintă astăzi, în plenul Parlamentului, cele patru moțiuni de cenzură
BOLOJAN ANUNȚĂ CÂND AR PUTEA AVEA LOC ALEGERILE PENTRU PRIMĂRIA CAPITALEI
Invitat, astăzi, într-o emisiune la Europa FM, Ilie Bolojan a declarat că alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea fi organizate “fie în această toamnă”, fie „în primăvara anului viitor”.
REFORMA ÎN ADMINISTRAȚIE, ÎN STAND BY. KELEMEN HUNOR: NU EXISTĂ O BAZĂ DE DATE...
Halucinant! Preşedintele UDMR Kelemen Hunor recunoaște că, în acest moment, în România nu există o bază de date actualizată care să cuprindă toate informaţiile legate deangajaţii din administraţia publică locală. Afirmația vine în condțiile în care reforma în administrația locală a generat tensiuni aprinse în Coaliția de guvernare. Drept urmare, reprezentanții Puterii au hotărât să amâne acest pachet de măsuri pentru următoarele săptămâni. "Mărul" discordiei l-au reprezentat tăierile de posturi din primării și consilii.
TANCZOS BARNA, DESPRE ILIE BOLOJAN: ”ESTE O PERSOANĂ CU FLEXIBILITATE MULT REDUSĂ FAŢĂ DE...
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, miercuri seară, că premierul Ilie Bolojan este o persoană cu flexibilitate mult redusă faţă de alţii.
UN GRUP DE LUCRU DIN GUVERN VA IDENTIFICA MĂSURILE PENTRU REDUCEREA CU 10% A...
Bolojan a aununţat că aceasta este una dintre concluziile întâlnirii de marți, de la Palatul Cotroceni
MOȚIUNILE AUR VOR FI CITITE, ASTĂZI, ÎN PARLAMENT. CÂND ESTE PROGRAMAT VOTUL
Moțiunile de cenzură împotriva pachetelor lui Ilie Bolojan vor fi prezentate, astăzi, în Parlament
KELEMEN HUNOR: DACĂ REFORMA PENSIILOR MAGISTRAȚILOR PICĂ LA CCR, REVOLTA POPULARĂ VA FI EXTREM...
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, că revolta populară va fi 'extrem de justificată', dacă și această variantă a legii privind reforma pensiilor magistraților va pica la Curtea Constituțională.
OANA ȚOIU DESPRE ADRIAN NĂSTASE ȘI VIORICA DĂNCILĂ: ROMÂNIA NU ESTE ȘI NU POATE...
România nu este și nu poate fi reprezentată de politicieni care se așează onorați în poză lângă Putin astăzi, a transmis, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.


















