Iohannis: Întărirea posturii aliate pe Flancul estic este extrem de importantă pentru noi, pentru...

0
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că discuţiile de la Summitul B9 de la Varşovia au vizat sprijinirea Ucrainei în continuare şi mai ales necesitatea întăririi posturii aliate pe Flancul Estic, lucru „extrem de importantă pentru noi, pentru americani, pentru tot NATO”.

Joe Biden, întâlnire cu liderii europeni și ai NATO la Varșovia. Klaus Iohannis participă...

0
Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9)

Parlamentarii și-au majorat veniturile cu 25%. Aleșii primesc 30.000 de euro anual fără să...

0
Încă o sfidare din partea aleșilor, pe banii contribuabililor. Parlamentarii, care primeau până acum 30.000 de euro anual, și-au majorat sumele forfetare cu 25%. Adică banii pe care îi primesc pentru activitatea depusă în cadrul cabinetelor. Politicienii trebuie să justifice doar jumătate din această sumă printr-o declarație pe proprie răspundere, iar din martie vor primi în plus 7.500 de lei.

Miron Mitrea crede că președintele ia distanță față de Nicolae Ciucă

0
Președintele PNL, veriga slabă în tandemul guvernării

Elena Udrea, interviu din închisoare – Dezvăluirile care răstoarnă tot sistemul mafiot: Perioada neagră...

0
Udrea a făcut dezvăluiri despre felul în care Statul Paralel funcționează chiar și în ziua de astăzi

Județul este lovit de cutremur, primarii se țin de petreceri. Constantin Enceanu cântă cu...

0
În timp ce gorjenii trec prin momente de panică din cauza cutremurelor din ultimele zile, edilii din județ petrec de zor. În comuna Bărbătești, județul Gorj, a avut loc o întâlnire între mai mulți primari, profesională spun ei. Imaginile vorbesc, însă, de la sine. A fost un chef în toată regula unde a cântat și artistul de muzică populară Constantin Enceanu.

Comisia Europeană: Pensiile militare sunt pensii SPECIALE – Coaliția de guvernare, așteptată să ia...

0
Sunt peste 300.000 de pensionari, în cea mai mare parte militari şi magistraţi

Clubul de Presă reclamă un grav atentat

0
În România, un nou act normativ, intitulat legea securității cibernetice, atentează în mod grav la libertatea de expresie

Klaus Iohannis: România a fost şi continuă să fie alături de Republica Moldova şi...

0
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, într-o declaraţie de presă, să cunt extrem de îngrijorătoare semnalele publice privind orice încercări ale Federaţiei Ruse de a interveni ilegitim pentru a răsturna ordinea democratică şi constituţională a Republicii Moldova, un stat suveran, care şi-a ales prin vot liber direcţia politică. ”Reafirm cât se poate de clar că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări.

Rotativa s-ar putea AMÂNA din cauza situației incerte din Rep.Moldova! Autoritățile române, în ALERTĂ

0
Transferul de putere între PNL și PSD nu va avea loc în luna mai, dacă situația se va înrăutăți în Republica Moldova