Cele mai bogate națiuni ale lumii se concentrează asupra modului în care să mențină coaliția de susținere a Ucrainei, într-un moment în care „în mod realist, va exista o oboseală în rândul populației și al politicienilor”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, potrivit BBC.
Vorbind la summitul G7, premierul britanic spune că „cel mai incredibil lucru în legătură cu modul în care Occidentul a răspuns la invazia Ucrainei de către Putin a fost unitatea”.
Pentru a proteja unitatea, liderii trebuie să fie „cu adevărat sinceri” în legătură cu implicațiile a ceea ce se întâmplă – și cu impactul asupra costurilor „energiei sau alimentelor sau orice altceva”, spune Johnson, citat de Reuters.
Acesta este un lucru pentru care merită „să ne apărăm împreună” – principiul conform căruia o țară liberă precum Ucraina nu ar trebui să fie invadată prin violență și să i se schimbe granițele prin forță, spune el.
„Iar consecințele acestui lucru, a ceea ce se întâmplă, pentru lume sunt dure. Dar prețul de a da înapoi, prețul de a-i permite lui Putin să reușească… ar fi mult, mult mai mare”, a mai afirmat Johnson.
Sursa: Realitatea Din UK