La 31.05.2022 a avut loc primirea, de către domnul chestor general de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat, a domnului Andreas Holzer, directorul Oficiului Federal de Investigații Criminale (Bundeskriminalamt / BK) din Austria.

Oficialul austriac a fost însoțit de către domnul Dieter Csefan, șeful Departamentului de combatere a criminalității organizate, respectiv domnul Alois ZÖRWEG, șef Direcție în cadrul BK Austria.

Vizita reprezentantului BK în România, salutată de președintele UNPR, Gabtiel Oprea, a fost un bun prilej pentru consolidarea cooperării polițienești transfrontaliere și a schimbului de bune practici la nivelul structurilor operative române și austriece, în contextul celor mai recente evoluții regionale în materie de securitate la frontiera de est a Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, cele două părți au agreat reperele cooperării viitoare, cu accent pe combaterea criminalității organizate transfrontaliere, migrației ilegale, traficului de persoane, traficului de arme de foc, criminalității informatice, scrie umpmv.eu.

Partea austriacă a apreciat în mod deosebit deschiderea MAI pentru continuarea cooperării fructuoase pe linia schimbului de date pentru lupta împotriva amenințărilor la adresa securității.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentRomânia a trimis PRIMA cerere de plată din PNRR la Bruxelles – Cele 3 miliarde de euro vin în IULIE
Articolul următorLaura Codruţa Kovesi: Dacă aş fi ministru de Finanţe, probabil că nu aş putea dormi din cauza evaziunii fiscale