Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că atacul lansat de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, la adresa premierului Cîţu este intolerabil, iar acesta trebuie demis. Cătălin Drulă, vicepreședinte USR-PLUS, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu, după demiterea ministrului Voiculescu, afirmând despre premier că este „un zombie politic” și că nu mai are încrederea USR-PLUS.

“Domnul ministru al Transporturilor are o singură problemă: nu a citit Constituţia. Orice se discută instituţional în orice situaţie, iar această situaţie are rezolvare în Constituţie. Florin Cîţu a acţionat instituţional. Preşedintele a dat curs propunerii de remaniere, considerând că e îndreptăţită. Când ai premierul şi preşedinte care amândoi sunt de acord cu remanierea unui ministru, este greu să vii pe urmă cu discursuri de genul acestui domn de la Transporturi care pur şi simplu îl umileşte pe premier. Aşa ceva este intolerabil. Cîţu ar face bine să pună repede mâna pe Constituţie şi să aplice art. 85, alin. (2). Puterea decizională supremă în Guvern este a premierului. Ce a făcut domnul Drulă este un atac mizerabil la adresa premierului. A jurat să respecte Constituţia, dar nu respectă art. 85 alin. (2). Deci cred că Drulă trebuie să-l urmeze pe Voiculescu”, a declarat Băsescu, la B1 TV.

Potrivit art. 85 alin. (2) din Constituţie, “în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”.

 

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentVIDEO – Dezvăluiri în premieră făcute de generalul Talpeș – Interviu exploziv cu fostul șef al SIE
Articolul următorCulisele statului paralel: Combinatul Siderurgic din Călăraşi, un mamut al industriei românești