Camerele reunite ale Parlamentului dezbat și votează, marți, moțiunea de cenzură a PSD intitulată ”Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, semnată de 157 de parlamentari social-democraţi, scrie Spotmedia.ro

Pentru ca moțiunea să treacă și Guvernul Cîțu să fie demis este nevoie de 234 de voturi. Moțiunea de la finalul lunii iunie, depusă tot de PSD în sesiunea parlamentară precedentă, a întrunit 201 voturi. Atunci au votat toți parlamentarii PSD și AUR.

Acum, împotriva guvernului vor vota și foștii parteneri de la USR, care au 80 de parlamentari. Astfel, matematic, moțiunea are toate șansele să treacă fluierând.

Politic, însă, fiecare dintre cele trei formațiuni, deși declară că votează, se îndoiește că celelalte își vor duce promisiunea la capăt.

Partidele au avut luni ședințe ale conducerii, unde au fost puse la punct ultimele detalii legate de votul de marți, dar și strategia pentru momentul în care Guvernul va fi fost demis.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL: „Echipa câștigătoare” vrea să dea mita de AUR înainte de moțiune – AUDIO
Articolul următorSorin Cîmpeanu a semnat ORDINUL prin care se aprobă testarea elevilor în şcoli