Armata Română are în plan să construiască patru centre militare politraumă, în incinta a patru spitale deja existente, pentru tratarea răniților, inclusiv a celor din conflictele armate.

Pavilioanele de tratare a persoanelor care au suferit mai multe traumatisme vor fi ridicate în cadrul spitalelor militare din Sibiu, Pitești, Craiova și Brașov și vor avea patru etaje. Banii alocați acestei investiții vor fi, parțial, și din forduri europene prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă. 

Conform unui document guvernamental care face referire la „Lucrări de investiții și intervenții în cazarma 705 Pitești”, pavilionul „Politraumă” își „va exercita autonom macrofuncțiile de urgență, diagnostic ambulatoriu și tratament chirurgical”, scrie adevarul.ro.

„Realizarea proiectului de investiții va asigura servicii medicale operaționale, inclusiv în caz de politraumă și va permite realizarea misiunii de bază a spitalului, asigurând totodată sprijin și protecție medicală efectivelor, în vederea conservării capacității de luptă prin prezervarea forței vii și a minimalizării sechelelor fizice consecutive”, conform notei de fundamentare a noii secții din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești.

Pentru ridicarea celor patru pavilioane „Politraumă” urmează să fie alocate 400 de milioane de lei.

Sursa: Realitatea Din UNPR

Articolul precedentMinisterul Justiției, schimbări bombă la vârful Parchetelor-cheie ale României. Noi nume care vor investiga dosare grele
Articolul următorÎn dosarul accidentului, ÎCCJ a stabilit că nu există legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru de Interne şi moartea poliţistului Gigină