Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel critică vehement lipsa de reacție a autorităților la protestele fermierilor și transportatorilor. Anca Alexandrescu consideră că Sorin Grindeanu trebuie să plătească pentru aroganța de a nu băga în seamă aproape niciun protest și nicio problemă din domeniul său.

„M-am uitat aseară să văd ce se întâmplă în Germania, acolo unde oamenii au ieșit și au aplaudat fermierii care mergeau la proteste către capitala Berlin. Aș vrea să fim și noi românii așa solidari. Grindeanu are tupeul să spună că e mirat că s-a ajuns la asemenea proteste. Anul trecut am filmat cozile de zeci de kilometri de TIR-uri românești care așteptau în vamă cu zilele, în timp ce ucrainenii treceau liber. Ai noștri erau călcați de reguli, sub pretextul că așa ne cere Bruxelles-ul. Grindeanu, dincolo de lipsa de educație, în primul rând în fața unei femei, apoi unui jurnalist, nu e prima oară când e arogant, este prins într-un joc care îi este dedicat lui Marcel Ciolacu. Zilele lui sunt numărate. O parte din PNL încurajează această mișcare, și cred că lucrurile merg în direcția bună. Adică, vocea românilor se face cunoscută și în aerul rarefiat al politicienilor.

„Dacă Ciolacu vrea să salveze PSD ar trebui să se descotorosească de Grindeanu”

Citește și: O nouă zi de proteste – Transportatorii nu mai vor să participe la discuții până când Sorin Grindeanu nu își dă demisia

Am prezentat nenumărate aroganțe făcute de el pe banii românilor. Toată viața a lucrat numai la stat, iar cei din stradă cer justificat plecarea lui. Dacă Ciolacu vrea să salveze PSD, ar trebui să se descotorosească de Grindeanu. Săptămâna trecută lumea ieșea în stradă, iar ei ieșeau în oraș cu bogații sau făceau aranjamente pentru alegeri. Îndemn românii să iasă la proteste și voi continua pe linia începută de acum 2 ani, iar sancțiunile CNA doar încearcă să ne închidă gura. Românii nu vor mai fi păcăliți și la alegerile din 2024, pentru că Realitatea este aici”, a declarat Anca Alexandrescu.

 

Articolul precedentCaravana România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, coboară în stradă, alături de români. De luni până vineri, de la ora 13:00
Articolul următorUcraina a început negocierile cu România privind garanțiile de securitate