Realitatea continuă campania de recuperare a resurselor țării și cere dreptate pentru românii care sunt înșelați de austriecii de la OMV Petrom. Este vorba despre proprietarii de terenuri care nu își pot folosi pământul din cauza sondelor de extracție a țițeiului pe care le deține compania austriacă în Romania. Ba mai mult, austriecii nu plătesc nici chirie românilor pentru terenurile pe care le exploatează în interes propriu. 

„Sunt revoltată de acest caz prezentat de noi la Realitatea PLUS, pentru că, din păcate, ca acest argeșean sunt foarte mulți alți români. Aceștia au cumpărat doar sondele și au tergiversat plățile chiriilor în instanță pe motiv că exploatoarea este în interes de stat. Dar ipocrizia este că aceasta nu se face pentru interesul statului român, ci în interesul austriecilor. Mai ales că știm cu toții că austriecii fac ce vor cu resursele extrase din România. Astfel, românii nu își pot folosi terenurile așa cum consideră de cuviință, de exemplu, pentru agricultură, și sunt obligați să stea și cu sondele, dar și fără chirie. Realitatea cere în acest ultim ceas dreptate în instanță pentru aceștia.

Justiția românească să își facă treaba și să soluționeze aceste dosare care trenează de mulți ani, în unele cazuri și de 15 ani, doar în interesul austriecilor care se âmbogățesc pe spinarea românilor. Spre deosebire de OMV Petrom, Romgaz plătește chirie românilor pentru terenurile pe care le exploatează. Realitatea cere OMV Petrom să facă același lucru sau să plece din România dacă nu vrea să respecte legea de aici”, a precizat Alexandra Păcuraru, realizatoarea emisiunii ”Romania Suverană”.

Un argeşean se luptă cu OMV Petrom în instanţă pentru că i-a defrişat livezile de pruni şi i-a poluat terenul. Sentința nu e definitivă, așa că reclamantul a făcut apel.

După cinci ani de când s-a adresat instanței să îi facă dreptate într-un litigiu cu OMV Petrom, un argeșean s-a ales cu încălcarea dreptului său la proprietate. Motiv pentru care, deși este încă tânăr, a ajuns să creadă că pe vremea lui Ceaușescu se ținea mai mult cont de proprietatea oamenilor. Cel puțin în cazul său. Gheorghiță Dumitru a moștenit de la mama sa, Tudora, mai multe suprafețe de teren în comuna Poiana Lacului, acolo unde familia avusese plantații întinse de prun. Prin anii 70’ au început exploatările petroliere, iar statul, pentru că zona nu era colectivizată, le plătea proprietarilor chirie pentru terenul pe care se aflau sondele. Era o înțelegere convenabilă, mai ales că oamenii primeau chiar și echivalentul a 3-4 salarii minime pe economie anual. După Revoluție, exploatarea țițeiului a continuat, la fel și plata chiriei, așa cum era și normal. După anul 2012, totul s-a schimbat în relația dintre proprietari și compania austriacă, potrivit jurnaluldearges.ro.

Familia Dumitru a avut încheiat cu noul proprietar, OMV Petrom, un contract de închiriere pentru suprafața de 1200 de metri pătrați. Este vorba despre două zone, Ruginoasa și Slătioarele, acolo unde sunt amplasate două sonde. În 2012, Gheorghiță Dumitru s-a prezentat la societate și a semnat pentru prelungirea contractului, însă după câteva zile i s-a răspuns telefonic că acesta nu se va mai prelungi pentru că sondele vor fi casate. Potrivit proprietarului, terenul s-a folosit în continuare, și nu doar cei 1000 de mp, ci, în mod abuziv, și alți 4000 de mp de teren, totul poluat cu reziduuri petroliere. În plus, compania petrolieră a făcut drumuri din pietriș pentru accesul muncitorilor la sonde, se înțelege, tot pe proprietate privată.

În 2015, s-a adresat instanței de judecată, nemulțumit că i-a fost afectată întreaga suprafață și că OMV Petrom a trasat drumuri de exploatare și a poluat, distrugând practic terenul altădată fertil. Dl. Dumitru dorea, în plus, refacerea suprafeței de teren afectate și a plătit un expert în pedologie, care a calculat costurile pentru refacerea celor două suprafețe și redării lor în circuitul agricol și pomicol. După cinci ani de căutat dreptatea în instanță, printr-o sentință civilă, anul trecut, Judecătoria Pitești a obligat OMV Petrom la plata sumei de 132.000 de lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 2012-2019, nefiind însă de părere că trebuie să se achite contravaloarea lucrărilor de aducere la stadiul inițial a terenurilor. Instanța a motivat absurd că reclamantul nu a făcut dovada efectuării lucrărilor de readucerea terenurilor la stadiul inițial, deși era evident că proprietarul nu putea face aceste lucrări, de vreme ce OMV Petrom încă activează pe aceste terenuri.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul în pedologie, contravaloarea refacerii celor două suprafețe și redarea lor în circuitul agricol și pomicol este de 863.690,6 lei. Pentru suprafața de teren aferentă sondei 3238 pct. Ruginoasa, totalul suprafeței utilizate și poluate intens este de 2302,62 mp, lucrările necesare fiind cele de excavare și scoatere a pământului până la adâncime de un metru, îndepărtat solul poluat, aducerea de pământ și tasarea acestuia. Cost total – 518.090, 6 lei.

Pentru suprafața de teren aferentă sondei nr. 3298 punctul Pietriș, zona Slătioarele, totalul suprafeței poluate intens este de 1536 mp, iar costurile – 92.169 lei.

Articolul precedent2023 – anul „rotativei” în coaliția de guvernare. Cine va fi noul premier, cum se împart ministerele
Articolul următorZelenski: Trebuie să punem capăt agresiunii ruseşti chiar în acest an