Primarul municipiului Brăila, Dragomir Viorel Marian, merită aprecierea comunității pentru modul prompt și responsabil în care a fost gestionată situația creată de viscol. În condiții de cod portocaliu și rafale puternice, intervenția autorităților s-a făcut cu prioritate și discernământ, pentru a asigura o circulație cât mai aproape de normal.

În contextul codului portocaliu de viscol care a afectat municipiul Brăila, administrația locală, sub coordonarea primarului Viorel Marian Dragomir, a acționat conform unui plan de intervenție bazat pe priorități clare și responsabilitate. 

Din dispoziția primarului, utilajele au acționat mai întâi pe arterele principale, pentru a garanta funcționarea transportului public și fluidizarea traficului. Ulterior, imediat ce ninsoarea s-a oprit și viscolul s-a mai domolit, s-a intervenit și pe străzile secundare, unde s-a intrat peste tot unde accesul a fost posibil. În prezent, străzile principale sunt „la negru”, iar pe cele secundare s-a lucrat intens.

Imagine

Imagine

Au fost momente în care viscolul a fost atât de puternic încât, la mai puțin de 30 de minute după intervenție, zăpada se depunea din nou, dând impresia că utilajele nu ar fi trecut. Cei care au deszăpezit în fața caselor sau a blocurilor știu cât de rapid se refăceau troienele. În astfel de condiții extreme, nicio administrație din lume nu poate interveni simultan, la secundă, pe toate străzile – mai ales pe cele înguste sau blocate de mașini parcate, unde utilajele de mari dimensiuni nu pot pătrunde.

 

Imagine

Imagine

Edilul a transmis mulțumiri tuturor echipelor implicate pentru mobilizarea promptă, precum și brăilenilor pentru înțelegere și spirit civic.

„În fața naturii funcționează doar munca și prioritățile corecte”, a punctat primarul, subliniind că responsabilitatea administrativă înseamnă decizii asumate și intervenții eficiente, nu acțiuni de imagine.

 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentLiderii mondiali în care românii au cea mai mare încredere.
Articolul următorRecrutați prin înșelăciune și trimiși la moarte: peste 1.000 de kenyeni, transformați în „carne de tun” în războiul din Ucraina