Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat joi că cei 15 soldaţi francezi deja prezenţi în Groenlanda „vor fi întăriţi în zilele următoare cu mijloace terestre, aeriene şi maritime”.

Teritoriul arctic, aflat sub suveranitate daneză, a devenit recent subiectul unor dispute internaţionale, fiind revendicat de preşedintele american Donald Trump, în timp ce mai multe state europene, între care Franţa, Suedia, Germania şi Norvegia, au început joi o misiune militară comună de „explorare” a regiunii.

Operaţiunea, desfăşurată până sâmbătă, survine la o zi după întâlnirea de la Casa Albă dintre miniştrii de externe ai Danemarcei şi Groenlandei şi oficiali americani, între care vicepreşedintele JD Vance şi secretarul de stat Marco Rubio.

Discuţiile nu au dus la o înţelegere clară, dar au stabilit constituirea unui grup de lucru pentru a gestiona tensiunile diplomatice legate de statutul Groenlandei.

În acelaşi timp, Emmanuel Macron a convocat în cursul dimineţii un consiliu de apărare pentru a discuta situaţia din Groenlanda şi Iran, înainte de a se adresa armatei franceze la baza aeriană din Istres, cu prilejul tradiţionalului discurs de început de an.

 
 

Preşedintele francez a reafirmat intenţia de a creşte bugetul apărării cu 36 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2030, dintre care 3,5 miliarde vor fi alocate chiar din acest an.

Totodată, el a subliniat necesitatea dezvoltării „ambiţiei spaţiale” a Franţei, prin extinderea constelaţiilor de sateliţi pe orbită joasă, menite să sporească conectivitatea şi capacitatea de informare strategică.

„Suntem în raza de acţiune a rachetelor Rusiei. Dacă vrem să rămânem credibili, noi, europenii, şi în special Franţa, trebuie să ne înarmăm cu noile sisteme care schimbă situaţia pe termen scurt”, a avertizat Macron, referindu-se la rachetele Oreşnik folosite recent în Ucraina.

Şeful statului francez a cerut industriei de apărare să producă „mai rapid, în cantităţi mai mari şi cu sisteme mai inovatoare”, menţionând că armata franceză ar putea apela la soluţii europene dacă acestea se dovedesc mai eficiente. În plus, el a anunţat că, din septembrie, primii recruţi ai serviciului naţional de apărare vor începe instrucţia militară, după lansarea campaniei de recrutare la începutul acestei săptămâni.

 
 

„Anul 2025 a fost deosebit de greu”, a spus Emmanuel Macron, avertizând că 2026 „va fi plin de provocări” pentru Franţa şi aliaţii săi europeni.

Articolul precedentServiciul de Transport Voluntari respinge acuzațiile primarului Ciucu: STV nu afectează bugetul STB și nu este cauza creșterii costurilor
Articolul următorPROTEST de amploare în Piața Universității. Mobilizare uriașă, George Simion și Anca Alexandrescu ajung în mijlocul oamenilor – VIDEO LIVE TEXT