Zi crucială miercuri la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan se întâlnește, de la ora 16:00, cu liderii coaliției de guvernare și cu reprezentanți ai magistraților pentru a ajunge la un consens pe tema reformei pensiilor speciale. Discuțiile vin după consultările de marți, de la Cotroceni, dintre șeful statului și liderii principalelor partide aflate la putere.
Întâlnirea de la Cotroceni s-a încheiat marți, după peste două ore de discuții, cu decizia înființării unui grup de lucru pentru reforma pensiilor magistraților, susțin surse politice, citate de Realitatea PLUS.
Înaintea acesteia, a afirmat că pensiile magistraților au devenit subiect de \”campanie politică\”, iar procurorii și judecătorii sunt \”vinovați de serviciu\”.
Înaintea începerii ședinței de marți, de la Cotroceni, existau divergențe atât în interiorul Coaliției, cât și între Guvern și Administrația Prezidențială.
Pe de o parte, președintele Nicușor Dan susținea că ar trebui modificată atât perioada de tranziție, care să crească la 15 ani, cât și cuantumul pensiei – care să ajungă la 75% din salariu. Premierul Ilie Bolojan nu era însă de acord cu acest punct de vedere pentru că nu accepta creșterea cuantumului.
Au existat, de asemenea, divergențe și între Guvern și judecători, cei care trebuie să dea avizul pe proiectul de lege, astfel încât el să poată fi asumat de Executiv și să poată fi adoptat, astfel încât să nu pierdem banii europeni.











