Un grup de 11 din cele 27 de state membre ale UE au cerut miercuri preşedinţiei belgiene a Consiliului UE să adopte încă de luna aceasta cadrele de negociere pentru aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova la UE, pentru a putea fi convocate conferinţele interguvernamentale cu cele două ţări la sfârşitul lunii.

“Deschiderea negocierilor de aderare ar oferi o motivaţie suplimentară atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova”, argumentează într-o “Scrisoare comună asupra procesului de aderare la UE” cele 11 state membre semnatare ale acesteia, respectiv Republica Cehă, Estonia, Germania, Finlanda, Letonia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Suedia.

“Având în vedere situaţia teribilă pe teren în Ucraina, precum şi apropiatele alegeri prezidenţiale şi referendumul asupra aderării la UE în Republica Moldova, aceasta ar ridica moralul şi ar promova implementarea de reforme în aceste ţări”, mai notează în scrisoare miniştrii de externe sau secretarii de stat din ministerele de externe care au semnat documentul adresat preşedinţiei belgiene a Consiliului UE, citat de Agerpres.

 
 

Cei 11 responsabili solicită “în comun adoptarea cadrelor de negociere pentru Ucraina şi Republica Moldova de către Consiliul Afaceri Generale nu mai târziu de luna iunie, în vederea convocării conferinţelor interguvernamentale cu ambele ţări până la sfârşitul lunii iunie 2024”.

Ei au amintit în acest sens că liderii europeni au convenit la summitul lor din luna martie “adoptarea rapidă a cadrelor de negociere pentru Ucraina şi Republica Moldova şi avansarea în activitate fără întârziere”.

Prin acceptarea acestor cadre de negociere şi convocarea conferinţelor interguvernamentale, UE ar deschide de “facto” negocierile de aderare cu cele două ţări, au concluzionat semnatarii scrisorii.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentTot ce trebuie să știi despre alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie: GHIDUL ALEGĂTORULUI
Articolul următorDe ce un vot pentru Nicușor Dan la alegeri va fi un vot pierdut: riscul anulării mandatului în septembrie